Data publicării:

Biletele CFR se scumpesc de mâine cu 18 la sută

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

CFR Călători anunţă că, începând din data de 14 august, tarifele la transportul feroviar de călători, se vor majora cu 18 la sută.

"Măsura face parte din strategia de redresare şi echilibrare a situaţiei financiare a companiei şi are ca principală cauză creşterea preţurilor - care a avut loc de la data ultimei majorări (20 septembrie 2010) şi până în prezent - la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc", explică sursa citată.

Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până la acest moment se aplică în continuare şi după majorare, menţinându-se principiile de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordării de reduceri de 50% din tariful integral la abonamente pentru navetişti şi de 75 la sută la abonamente pentru elevi şi studenţi.

Şi restul ofertelor comerciale prin care se acordă reduceri la transportul cu trenul, se vor menţine:

De exemplu, pentru Bucureşti - Ploieşti tariful la tren rapid clase a II-a va creşte: de la 21.5 lei la 25.4 lei, iar la clasa 1: de la 29.6 lei la 34.9 lei sau pentru Bucureşti - Constanţa tariful la tren rapid clasa a II-a va creşte de la 52.2lei la 61.6 lei

CFR spune că informaţii suplimentare privind rutele şi orariile trenurilor se pot obţine la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la numărul de telefon 9521 sau pe site-ul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel