Bilanțul incendiilor din Franța. 65.000 de hectare au fost pârjolite
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
FOTO: Pexels
FOTO: Pexels
Incendiile devastatoare produse în vara aceasta în Franţa au ars 65.000 de hectare, iar 48 de persoane au fost arestate, a precizat vineri purtătoarea de cuvânt a Jandarmeriei, Marie-Laure Pezant, pentru postul de radio RTL France, potrivit DPA.

Pezant a declarat pentru emisiunea de radio RTL Matin că suprafaţa pârjolită a fost de şase ori mai mare decât suprafaţa Parisului, adăugând că 12 din cele 48 de persoane arestate au fost condamnate pentru infracţiuni legate de incendii.

Joi, ministrul francez de Interne Gérald Darmanin a declarat că incendiile din perioada verii au fost de o amploare fără precedent şi le-a mulţumit pompierilor pentru eforturile depuse.

Pompierii francezi au luptat toată vara cu incendiile forestiere, unele dintre acestea devastatoare. Focarele au fost destul de dificil de adus sub control după lungi perioade de secetă, iar unele dintre incendii se crede că ar fi fost provocate în mod deliberat.

Investitorii din sectorul agroalimentar riscă pierderi de 150 de miliarde de dolari din cauza schimbărilor climatice

Marile firme din sectorul agroalimentar ar putea pierde până la un sfert din valoarea lor de piaţă până în 2030, dacă nu se adaptează la noile politici guvernamentale şi noile comportamente ale consumatorilor care au legătură cu schimbările climatice, arată un raport publicat de promotorii campaniei "Cursa către Zero"(Race to Zero), informează Reuters.

Autorii acestui raport, care urmează să fie prezentat marţi, au analizat modul în care 40 mari companii, inclusiv producători agricoli şi retaileri de alimente, ar putea să evolueze conform unor diferite scenarii considerate cheie pentru reducerea emisiilor, precum cel în care guvernele ar impune un preţ pentru emisiile de carbon sau cel în care consumatorii şi-ar reducere consumul de carne.

Studiul, consultat de Reuters News, a ajuns la concluzia că valoarea de piaţă a acestor mari companii ar scădea, în medie, cu aproximativ 7% până în 2030, echivalentul unor pierderi de 150 de miliarde de dolari pentru investitori, dacă nu adoptă noi practici. În acelaşi timp, domenii de activitate precum carnea pe bază de plante sau refacerea pădurilor oferă aceloraşi companii noi oportunităţi de afaceri, subliniază autorii raportului.

Raportul nu menţionează numele companiilor vizate astfel încât să nu fie considerat un sfat de investiţii, a declarat un reprezentant al campaniei.

Susţinătorii arată că aceste concluzii arată importanţa precedentelor apeluri către investitori şi companii pentru a elimina materii prime legate de produse precum creşterea vitelor, ulei de palmier şi soia care contribuie la defrişări. Peste 100 de lideri din întreaga lume au promis anul trecut să oprească defrişările şi să inverseze despăduririle şi degradarea solului până la finele deceniului.

"Realitatea este simplă. Riscurile naturale devin rapid un factor integral din riscurile de investiţii", a declarat Peter Harrison, director executiv la Schroders Plc.

Raportul este publicat de "Cursa către Zero"(Race to Zero), o campanie susţinută de ONU destinată să răspundă la schimbările climatice. Cercetătorii au utilizat datele furnizate de Vivid Economics, parte a firmei de consultanţă McKinsey & Co. Raportul urmează să fie publicat cu prilejul Climate Week, o serie de evenimente organizate la New York cu prilejul celei de-a 77-a Sesiuni a Adunării Generale a ONU (AG ONU), notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel