Bilanț coronavirus, 19 octombrie 2022. Cazurile, în scădere
Ministerul Sănătăţii a anunţat, miercuri, că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 619 cazuri noi de COVID-19, cu 263 mai puţine faţă de ziua anterioară.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 619 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 263 mai puţine faţă de ziua anterioară. 148 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 55 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 887, cu 44 mai puţine faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 93 de persoane, la fel ca în ziua anterioară. Din cei 93 de pacienţi internaţi la ATI, 82 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 49 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 2 mai puţini faţă de ziua anterioară, şi 0 la ATI, cu 1 mai puţin faţă de ziua anterioară.
Până miercuri, 67.145 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 18.10.2022 (10:00) – 19.10.2022 (10:00) au fost raportat de către INSP 14 decese (12 bărbaţi şi 2 femei), 2 decese fiind raportate anterior intervalului de referinţă.
Dintre cele 14 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 7 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Citește și...
Sindromul Long-Covid generează afecțiuni „respiratorii și neurologice“. Rafila, semnal îngrijorător: Încercăm să dezvoltăm secții de recuperare
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a fost invitat telefonic la România TV, la emisiunea Punctul Culminant, moderată de Victor Ciutacu, unde a vorbit despre posibila combinare a virusului grupal cu SARS-CoV-2:
„Există pericolul ca gripa să se combine cu Covid-19 și să genereze probleme de sănătate de dimensiuni comparabile cu cele care au fost până acum?“, a întrebat Victor Ciutacu.
„Nu se combină gripa cu Covid-ul, nu discutăm de concubinaj între virusul gripal și coronavirus, ci de posibilitatea care este și teoretică și a fost și realizată în mod practic, pentru că ambele virusuri se transmit exact pe aceeași cale, să exist co-infecție, adică să faci infecție cu ambele virusuri.
Nu este probabil pentru că, pe de o parte, numărul de cazuri de infecție cu noul coronavirus e relativ scăzut, acum avem până în 1000 de cazuri pe zi, gripa e în creștere. E posibil, dar nu este probabil.
Pe de altă parte, persoanele vârstnice și cele cu afecțiuni cronice, femeile gravide, se pot vaccina antigripal la medicul de familie. Campania a început chiar în septembrie și până acum s-au vaccinat deja 500.000 de români, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în istoria contemporană.“, a spus Rafila.
De asemenea, ministrul Sănătății a fost întrebat și despre afecțiunea de Long-Covid, care îi afectează încă pe foarte mulți oameni care au fost infectați cu SARS-CoV-2:
„Sindromul Long-Covid este un fenomen îngrijorător?“, a întrebat Victor Ciutacu.
„E foarte îngrijorător pentru că multe persoane au remarcat că după infecția cu SARS-CoV-2 nu au revenit la starea de sănătate anterioară infecției și au sechele, au dificultăți respiratorii sau chiar sechele neurologice.
Una din discuții a fost să încercăm să dezvoltăm secții de recuperare care să încerce să trateze diversele patologii, inclusiv aceste sechele post-Covid-19 care constau în afectare pulmonară sau afectare neurologică și care trebuie să beneficieze de un tratament special“, a conchis Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News