Biden, către Putin: Nu folosiți arme de distrugere în masă! Rusia ar deveni și mai mult un paria în lume, mai mult decât a fost ea vreodată
Președintele SUA îl avertizează pe Vladimir Putin împotriva utilizării armelor de distrugere în masă în Ucraina.
Preşedintele american Joe Biden l-a avertizat din nou pe omologul său rus Vladimir Putin împotriva utilizării armelor chimice sau nucleare în Ucraina, într-un moment în care armata ucraineană desfăşoară o importantă contraofensivă în ţară, relatează sâmbătă France Presse.
"Aceasta ar schimba cursul războiului într-un mod nemaivăzut de la al Doilea Război Mondial", a avertizat liderul american într-un interviu acordat CBS, din care primele extrase au fost date publicităţii vineri seara.
"Nu o faceţi, nu o faceţi, nu o faceţi!", a lansat Joe Biden, adresându-i-se preşedintelui rus Vladimir Putin şi promiţând un răspuns "substanţial" al SUA dacă acest pas va fi făcut.
Rusia "ar deveni şi mai mult un paria în lume, mai mult decât a fost ea vreodată", a avertizat el.
În decurs de câteva zile, forţele Kievului au preluat iniţiativa într-un război care părea împotmolit pe o linie a frontului, cvasiimobilă de la începutul verii.
În pofida acestei situaţii, Vladimir Putin a declarat vineri că ofensiva sa va continua în Ucraina. "Planul nu necesită schimbări. Nu suntem grăbiţi", a afirmat el, după ce îi spusese în aceeaşi zi premierului indian Narendra Modi că va face tot posibilul pentru a termina cât mai repede conflictul din Ucraina, potrivit AFP.
Putin se exprimase în marja summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (SCO) la Samarkand (în Uzbekistan).
Rusia a declanşat în 24 februarie o invazie în Ucraina, în ceea ce ea numeşte "operaţiune militară specială", de fapt o agresiune brutală împotriva unui stat suveran, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. După eşuarea planului iniţial de a captura în câteva zile Kievul, forţele ruse s-au retras din zona capitalei ucrainene în martie, focalizându-se pe regiunile Doneţk şi Lugansk (est) şi sudul ţării, scrie Agerpres.
Șeful serviciului de informații militare al SUA: Putin nu-și poate atinge obiectivul inițial în Ucraina
Eşecurile şi resursele limitate ale Rusiei în Ucraina arată că forţele sale sunt incapabile să atingă obiectivele iniţiale ale preşedintelui Vladimir Putin privind invadarea ţării vecine, după cum stau lucrurile în prezent, a declarat vineri şeful serviciilor de informaţii al Pentagonului, potrivit ABC News, care citează Associated Press.
"Ajungem într-un punct când cred că Putin va trebui să-şi revizuiască obiectivele pentru aceasta operaţiune", a declarat generalul locotenent Scott Berrier, şeful Agenţiei de Informaţii pentru Apărare (Defense Intelligence Agency /DIA/). "Este destul de clar în acest moment că nu va putea face ceea ce intenţiona iniţial", a afirmat el.
Putin a trimis trupe în Ucraina vecină în februarie pentru a răsturna guvernul prooccidental al Ucrainei, potrivit oficialilor americani. Forţele ucrainene au alungat trupele ruse de pe poziţiile lor din jurul capitalei Kiev la începutul războiului. Rusia a suferit alt eşec major săptămâna trecută, când o contraofensivă ucraineană i-a forţat trupele să se retragă din zone întinse în nord-estul Ucrainei (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News