Data actualizării:
Data publicării:

Biden arată cu degetul spre Putin după moartea lui Prigojin

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Preşedintele american Joe Biden a afirmat că 'nu este surprins' de posibila moarte a liderului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, miercuri, într-un accident de avion în Rusia, relatează AFP.

'Nu ştiu încă ceea ce s-a întâmplat, dar nu sunt surprins', a declarat el jurnaliştilor. 'Puţine lucruri se întâmplă în Rusia fără ca Putin să nu aibă de-a face', a adăugat preşedintele american. 'Am văzut ceea ce s-a raportat. Dacă acest lucru s-ar confirma, nu ar fi o surpriză pentru nimeni', a declarat anterior Adrienne Watson, purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională al executivului american.

Un avion cu zece persoane la bord s-a prăbuşit miercuri în Rusia, iar Prigojin se afla pe lista pasagerilor

Un avion cu zece persoane la bord s-a prăbuşit miercuri în Rusia, nefiind supravieţuitori, iar liderul grupului paramilitar Wagner Evgheni Prigojin se afla pe lista pasagerilor.

El s-a aflat la originea unei rebeliuni în iunie împotriva Statului Major rus şi a ministrului Apărării, Serghei Şoigu, condusă de oamenii săi care au capturat pentru scurt timp obiective militare din sudul Rusiei înainte de a se îndrepta spre Moscova.

Vladimir Putin l-a numit trădător, fără a-i pronunţa numele. Agenţia Federală Transport Aerian din Rusia Rosaviatsia a confirmat miercuri că fondatorul grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, se afla la bordul avionului care s-a prăbuşit în regiunea Tver, accident în care toate persoanele aflate la bord şi-au pierdut viaţa.

'Potrivit companiei aeriene, la bordul avionului Embraer - 135 se aflau următorii pasageri', a indicat Rosaviatsia, citând numele Prigojin, dar şi pe cel al principalului comandant al grupării Dmitri Utkin.

Vezi și - Culmea ironiei. În unul dintre pașapoartele lui Prigojin locul nașterii menționat este fix locul morții sale - Foto în articol

Anton Gerashchenko, un consilier al Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei, a publicat pe contul său de Twitter o fotografie cu unul dintre pașapoartele lui Evghenii Prigojin. Interesant este faptul că locul nașterii menționat în acest pașaport este chiar locul în care șeful Wagner a murit astăzi, după ce avionul său s-a prăbușit - regiunea Tver.

"Karma, se pare, are un simț al umorului foarte specific. Unul dintre pașapoartele false ale lui Prigojin spunea că el s-a născut în regiunea Tver. O mică greșeală...", a scris Anton Gerashchenko.

Totuși, nu acesta ar fi locul nașterii șefului Wagner. Se știe că Evghenii Prigojin avea mai multe pașapoarte, cu diferite identități, acte în care locul nașterii, înfățișarea acestuia erau total diferite. 

 

Citește și - VIDEO Putin sărbătoarea în timp ce Prigojin murea: Unde s-a aflat în timpul prăbușirii avionului. Șeful Wagner a lăsat un plan de operațiuni în cazul morții sale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel