Data publicării:

Biden afirmă că Suedia şi Finlanda îndeplinesc ''toate criteriile'' pentru aderarea la NATO

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a afirmat joi că Finlanda şi Suedia îndeplinesc "toate criteriile" pentru a adera la NATO şi a anunţat că va cere Congresului american să aprobe "cât mai rapid posibil" candidaturile lor.

Alegeri prezidentiale 2024

"Astăzi sunt mândru să le asigur că au susţinerea completă a SUA", a declarat Biden într-un discurs susţinut la Casa Albă, alături de premierul suedez Magdalena Andersson şi preşedintele finlandez Sauli Niinisto, a două zi după depunerea oficială a cererilor de aderare la Alianţa Nord-Atlantică depuse de cele două ţări.

Cei doi lideri nordici au dat asigurări că sunt gata să discute cu Turcia despre îngrijorările ei, pentru ca aceasta să-şi ridice opoziţia faţă de aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO.

"Ca aliaţi în cadrul NATO, vom apăra securitatea Turciei. Condamnăm terorismul sub toate formele sale", a spus Sauli Niinisto, în contextul în care autorităţile turce le reproşează celor două ţări că adăpostesc "terorişti" din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Premierul suedez Magdalena Andersson a declarat la rândul său că un "dialog" este în curs pentru "a rezolva" aceste probleme cu Turcia. 

Vecinele care ”adăpostesc teroriști”. Erdogan a făcut public motivul pentru care NU va vota aderarea SUEDIEI și FINLANDEI la NATO

Suedia a semnat o cerere oficială de aderare la NATO pe 17 mai, în ciuda poziției sfidătoare a Turciei că nu va aproba cererile Suediei și Finlandei, invocând că cele două țări vecine „adăpostesc teroriști”.

Orice cerere de aderare la NATO trebuie să fie aprobată în unanimitate de cei 30 de membri ai NATO, iar Turcia se opune deschis extinderii, acuzând cele două țări că nu au adoptat o poziție clară împotriva terorismului,  potrivit Hurriyet Daily News.

”Nu vom spune ”da” acelor țări care aplică sancțiuni Turciei pentru a se alătura organizației de securitate NATO”, a declarat președintele Recep Tayyip Erdogan la sfârșitul zilei de 16 mai.

Suedia a suspendat orice vânzare de arme către Turcia din 2019 din cauza operațiunii militare de la Ankara în Siria vecină

 

Referindu-se la intențiile delegațiilor suedeze și finlandeze de a se întâlni cu oficialii turci, Erdoğan a spus: ”Ei spun că vor veni în Turcia luni. Vor veni ei să ne convingă? Scuzați-ne, dar nu ar trebui să se deranjeze.” 

Citește întreaga știre AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel