Bianca Drăgușanu, despre milionarul cu care a fost surprinsă: Nici nu știa cine sunt
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Bianca Drăgușanu
Bianca Drăgușanu
Bianca Drăgușanu, după ce s-a aflat că s-a despărțit de Victor Slav, se află, din nou, în centrul atenției.

Bianca Drăgușanu, recent, a fost surprinsă în compania unui milionar stabilit în România. "Îmi asum faptul că, acum, sunt o femeie liberă. Despre Tristan ce pot să spun? În primul rând, nu pot să spun că am o relație, ci că mă întâlnesc cu cineva", a precizat Bianca Drăgușanu. 

"Suntem, nu știu cum să spun, în tatonări. Ne întâlnim, dar nu putem vorbi de o relație pentru că nu știm ce ne rezervă viitorul, dar pot să spun că în prezent suntem foarte bine", a mai spus vedeta pentru Wowbiz.ro. În altă ordine de idei, a spus și de când ține legătura cu bărbatul cu care a fost surprinsă, la cină, într-un restaurant din București. "Ne știm de câteva luni, prin prieteni comuni. De fapt, pot să spun că el nici nu știa cine sunt. Mi-a spus că vrea să mă vadă în realitate, după ce m-a văzut în poză, mi-a spus că vrea să vadă dacă am doi metri și eu, că el cam atât are. Și când ne-am văzut prima oară, mi-am dat seama că el, pe bune, nu știa cine sunt. Oricum, vorbim doar în engleză, așa mă mai perfecționez și eu. Da, vorbim non-stop, dar de văzut... mai răruț. El e om de afaceri, eu sunt femeie de afaceri și om de televiziune, am și un copil de care mă ocup cât de mult se poate, așa că am ieșit de doar câteva ori, la cină, singurele momente în care, de fapt, ne-am văzut", a mai declarat Bianca Drăgușanu.

Vezi și: Bianca Drăgușanu, primele declarații despre despărțirea de Victor Slav


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel