Bianca Andreescu, câștiguri uriașe. Halep, departe de top
Bianca Andreescu este a patra într-un top al câștigurilor din tenis în 2019.
Topul jucătoarelor cu cele mai mari câștiguri în 2019 a fost publicat de GSP:
1. Naomi Osaka a dat lovitura cu titlul câștigat la Australian Open și domină autoritar clasamentul. Din totalul de 3.259.334 de dolari, 3.050.000 au fost luați dintr-un foc, pe hardul de la Antipozi.
2. Petra Kvitova (2 WTA) a obținut 141.000 $ la Sydney, 1.525.000 $ la Australian Open, 260.000 la Dubai, 182.000 la Miami și 153.000 la Stuttgart. În total, peste 2,3 milioane de dolari.
3. Ashleigh Barty (9 WTA), campioană la Miami și sferfinalistă la Australian Open, a strâns 1.934.000 $.
4. Bianca Andreescu (23 WTA) e în top datorită turneului de la Indian Wells. Triumful i-a adus un cec în valoare de 1.354.010 $ din totalul de 1.580.000 $.
Simona Halep e departe de acest top. Fostul lider mondial a strâns doar 810.108 de dolari în 2019, cea mai bună performanță fiind semifinala de la Miami, mai scrie sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News