Berlusconi a plătit milioane de euro capilor mafiei pentru 20 de ani de protecţie
Fostul premier italian Silvio Berlusconi le-a plătit milioane de euro capilor mafiei în schimbul a 20 de ani de protecţie şi sprijin acordat imperiului său financiar, se arată într-o motivare a judecătorilor Curţii de Apel din Palermo.
Relaţia dintre politicianul căzut în dizgraţie şi mafie este descrisă de procurori într-o motivare de 476 de pagini aflată la baza condamnării la 7 ani de închisoare a unui apropiat a lui Berlusconi, Marcello Dell'Utri.
Dell'Utri, un fost senator al partidului condus de Berlusconi, PDL (Partidul Libertăţii), este un mogul care a acţionat ca om de legătură cu Cosa Nostra timp de 20 de ani, până în 1992, anul în care Mafia a asasinat doi procurori în două atacuri cu bombă, informează The Independent.
Problemele de ordin penal au curs râuri anul acesta pentru Berlusconi. În iunie a fost condamnat în dosarul Rubygate, în care este acuzat că a plătit o minoră pentru a întreţine relaţii sexuale cu ea. De asemenea, cel care a avut trei mandate de premier a fost condamnat pentru fraudă fiscală, urmând să execute o pedeapsă cu închisoare la domiciliu sau muncă în folosul comunităţii. Berlusconi este pe punctul de a fi dat afară din parlamentul italian.
Judecătorii spun că Dell'Utri a funcţionat ca om de legătură a lui Berlusconi şi Mafia italiană, în buzunarele căreia a turnat milioane de euro.
Legăturile putrede şi vechi ale lui Berlusconi
Episodul cheie s-ar fi petrecut în 1974, când Berlusconi s-a întâlnit cu doi dintre liderii Cosa Nostra, Gaetano Gina şi Stefano Bontate, întrevedere organizată de colegul din PDL. Atunci a fost încheiat pactul dintre fostul premier şi Mafie, în care aceasta din urmă se angaja să-i ofere protecţie, dar şi să-l ajute să-şi construiască şi să-şi dezvolte imperiile financiare şi media din Sicilia. Desigur, toate astea în schimbul unor valize încărcate de bani.
Cel mai probabil, Berlusconi nu va fi anchetat pentru legăturile sale cu Mafia, pentru că, potrivit legei italiene, infracţiunile se prescriu după 20 de ani, cu excepţia celor care presupun condamnarea la închisoare pe viaţă.
Berlusconi mai are însă şi alte probleme cu justiţia, fiind în prezent investigat pentru presupuse fapte de corupţie. Mogulul media i-ar fi oferit bani fostului senator Sergio De Gregorio pentru a-l convinge să-şi schimbe partidul politic şi să faciliteze debarcarea guvernului de centru dreapta a lui Romano Prodi (2006-2008).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News