Barurile britanice, precum alte locuri publice, vor fi închise pentru viitorul previzibil, conform BBC. Cu toate acestea, ce se întâmplă cu produsele din pivnițele lor?
24 milioane de litri, mai mult sau mai puțin
Aceasta este cantitatea de bere care nu va fi folosită dacă barurile britanice rămân închise în această vară, din cauza Covid-19. Cârciumarii nu pot în prezent să își vândă produsele, cu excepția comenzilor la pachet și livrărilor acasă.
„Este o irosire foarte tristă a muncii și talentului care sunt depuse pentru a produce bere bună", a spus executivul CAMRA, una dintre cele mai mari organizații de consumatori, Tom Stainer. „Oamenii nu ar bea-o, iar toate acele resurse au fost folosite pentru nimic".
Berea are dată de expirare
Stainer estimează că cele aproximativ 39.000 de baruri britanice au, în medie, 15 butoaie în pivniță, la orice oră din zi și din noapte. Cele mai multe au, de obicei, 41 de litri, chiar dacă butoaiele adevărate au 34 de litri.
Datele de expirare ale berii pasteurizate sunt, de obicei, la trei sau patru luni de la livrare. În schimb, berea nepasteurizată nu ține mai mult de 6-9 săptămâni. Așadar, aproape toate rezervele din pivnițele barurilor s-ar irosi, dacă lucrurile ar continua pentru câteva luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024