Data publicării:

Berceanu face mișto de Roberta

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Radu Berceanu
Radu Berceanu

Abţinerea parlamentarilor PDL de la votul la moţiunea de cenzură, aşa cum a propus preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, nu reprezintă o stare de lucruri normală, a replicat ministrul Transporturilor,  Radu Berceanu. Mai mult, acesta a luat-o în râs pe Anastase, declarând sec: ”are și Roberta părerile ei!”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a recomandat parlamentarilor PDL să nu participe la ”mascarada privind moţiunea de cenzură a opoziţiei” şi a susţinut ca democrat-liberalii să stea în sală şi să nu participe la vot. Liderul grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a declarat că varianta ca parlamentarii PDL să se abţină de la votul la moţiunea de cenzură poate fi o idee bună de a protesta faţă de modul în care opoziţia înţelege să acţioneze în această perioadă de criză. Întrebat ce se va întâmpla cu parlamentarii PDL care vor vota moţiunea de cenzură, Mircea Toader a spus că se va analiza şi că deocamdată ne aflăm în faza de declaraţii. Deputatul PDL Daniel Oajdea a declarat, miercuri, că în partid sunt foarte mulţi nemulţumiţi de măsurile de austeritate pentru care Guvernul intenţionează să-şi asume răspunderea în Parlament, arătând că nu ştie cum vor vota aceştia la moţiunea de cenzură a PSD. El a reiterat faptul că, în principiu, ar vota moţiunea de cenzură, dar va decide în funcţie de textul acesteia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel