Bercea Mondial rămâne în arest
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial rămâne în arest. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Craiova care a admis, miercuri, recursul procurorilor la decizia Tribunalului Olt, de a-l pune în libertate pe interlop.
Este pentru a patra oară când magistraţii Curţii de Apel Craiova admit recursurile procurorilor la deciziile de punere în libertate a lui Bercea Mondial date de Tribunalul Olt.
Tribunalul Olt a admis, marţi, 20 decembrie, cererea lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu fără încuviinţarea instanţei.
Este pentru a patra oară în ultimele luni când Tribunalul Olt decide că Sandu Anghel poate fi cercetat în libertate, însă procurorii au făcut de fiecare dată recurs, cererea lor fiind admisă de Curtea de Apel Craiova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News