Bercea Mondial și soția sa, ordonanțe de reținere într-un nou dosar de evaziune fiscală
Pe numele lui Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondial, a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore într-un nou dosar.
Aceasta este o procedură preliminară obligatorie, deși acesta se afla deja în arest. Și soția sa, Fănica Anghel, dar şi alți doi oameni de afaceri au fost reținuti.
Soţii Anghel sunt acuzaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul calculat de procurori, până acum, este de aproape 1 milion de euro.
Faptele pentru care cei doi sunt cercetaţi s-au petrecut în perioada 2007-2011 când Bercea Mondial era în libertate. Procurorii susţin că în această afacere a fost folosită o firmă unde era împuternicit Bercea Mondial. S-au folosit facturi fictive pentru a supraevalua terenuri în municipiul Craiova, dar şi în alte localităţi.
Citește și: Soția lui Sandu Anghel (Bercea Mondial), audiată la DIICOT
Bercea Mondial este deja condamnat la opt ani şi nouă luni de închisoare pentru că şi-a înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011. În acelaşi dosar, Fănica Anghel a primit un an de închisoare cu executare, pentru mărturie mincinoasă şi instigare la omor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News