Primarul general, Gabriela Firea, s-a întâlnit cu reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), ai Asociaţiei pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi (ADTI), ai Camerei Taximetriştilor, precum şi cu reprezentanţii altor operatori privaţi din domeniul transportului public pentru a identifica problemele generale cu care se confruntă aceştia, dar şi probleme specifice care intră în aria de competenţă a municipalităţii.
Edilul le-a promis că va dispune înfiinţarea unui grup de lucru care să acţioneze permanent pentru ca solicitările venite din partea lor să fie rezolvate punctual şi într-un timp cât mai scurt. În cadrul întrevederii s-a stabilit ca din acest grup de lucru să facă parte reprezentanţi ai Direcţiei Juridice, Direcţiei Transporturi, Direcţiei de Poliţie Locală şi Control, Poliţiei Locale, Administraţiei Străzilor, dar şi reprezentanţi ai structurilor asociative participante la discuţii, potrivit news.ro.
Autovehicule de intervenție
Firea a mai anunţat că unul dintre obiectivele importante pe care municipalitatea le are pentru creşterea calităţii serviciilor de transport este crearea de benzi unice pentru RATB, taxi, dar şi autovehicule de intervenţie pentru situaţii de urgenţă şi i-a asigurat pe transportatori că PMB va analiza împreună cu Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Poliţia Rutieră posibilitatea creării în staţiile RATB, acolo unde este posibil, de zone unde pot staţiona şi taximetriştii.
PMB precizează că s-au discutat şi aspecte legate de contractele de delegare de gestiune în domeniul transportului public de persoane în regim de taxi, dar şi aspecte legate de procedura de preschimbare a autorizaţiilor de taxi în situaţia înlocuirii autoturismului sau a cesiunii, primarul solicitând direcţiilor din cadrul PMB cu responsabilităţi în domeniu să găsească soluţii pentru simplificarea procedurilor de autorizare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!