Beneficiile consumului de pește. Care sunt cele mai recomandate specii
Află în articol care sunt beneficiile consumului de pește.
Oamenii de știință spun că dacă mănânci pește des poți trăi mai mult cu doi ani. Se pare că de aceea locuitorii țărilor mediteraneene, de exemplu, sunt printre cei mai longevivi oameni de pe planetă, scrie Realitatea.net.
Peștele e bogat în proteine de calitate, conține vitamine și acizi grași Omega 3, care sunt esențiali pentru menținerea sănătății creierului. Nutriționiștii ne recomandă să mâncăm 1-2 porții de pește pe săptămână pentru a ne putea bucura pe deplin de beneficiile pe care acesta ni le oferă. Puteți consuma, de asemenea, și conserve de pește, ton sau alte preparate pe bază de pește. Printre cele mai sănătoase specii de pește se numără somonul, macroul, păstrăvul, sardinele și scrumbia de Dunăre.
Acizii grași Omega 3 care se găsesc în pește sunt responsabili de reducerea riscului de AVC și alte boli de inimă, așa că acesta poate fi un motiv în plus să gătești mai des pește. Fii atent însă, cel mai bine este să mănânci pește la grătar sau la cuptor, nu prăjit în ulei.
Se retrag conservele de pește de la raft, după cazul femeii diagnosticate cu botulism. Anunțul DSVSA
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba a notificat depozitul logistic care aprovizionează magazinele din judeţ cu sortimentul de conservă de peşte de tipul căruia care a consumat femeia suspectă de botulism să retragă de la comercializare produsele din lotul respectiv aflate spre vânzare, a declarat, miercuri, la solicitarea Agerpres, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Dragoş Suciu.
Potrivit lui Dragoş Suciu, notificarea a fost făcută de către DSVSA "pe baza principiului precauţiei".
În funcţie de rezultatele analizelor de laborator, după emiterea buletinelor de analize, vor fi luate măsuri conform procedurilor în vigoare.
Inspectorii sanitar-veterinari din Alba desfăşoară o anchetă în cazul unei suspiciuni de botulism, posibil în urma consumului de peşte la conservă.
"În urma primirii unei notificări din partea DSP Alba, inspectorii sanitar-veterinari s-au deplasat imediat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, unde a fost internată pacienta, pentru a prelua date relevante cu privire la produsul alimentar suspicionat. Ulterior, au început controale la magazine care comercializează acest produs, prilej cu care s-a urmărit şi prelevarea de probe din produsul suspicionat. DSVSA Alba întreprinde toate măsurile necesare în caz de suspiciune, prevăzute de legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor", se precizează într-un comunicat transmis miercuri Agerpres.
A consumat o salată cu pește la conservă
O femeie de 45 de ani din judeţul Alba este suspectă de botulism, după ce a consumat o salată cu peşte din conservă, fiind primul caz înregistrat în istoria recentă a judeţului, a informat miercuri Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba.
A fost emisă şi o alertă SRAAF (Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje).
"O femeie, în vârstă de 45 de ani, din Alba este suspectă de botulism, fiind primul caz înregistrat în istoria recentă a judeţului. DSP Alba a emis şi alerta SRAAF (Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje - sistem de raportare a problemelor legate de siguranţa alimentelor în Cadrul UE). Pacienta s-a prezentat marţi la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Alba Iulia, cu simptome caracteristice botulismului (pupile areactive, disfonie, tulburări echilibru, parastezii) şi a necesitat internare", se menţionează într-un comunicat transmis de către DSP Alba. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News