Se pare că reputația proastă pe care au avut-o ouăle pentru o lungă perioadă decurge dintr-o neînțelegere. Există de fapt o mulțime de nutrienți și beneficii pe care oul de găină le aduce sănătății. Acest mic pachet de doar 78 de calorii, conține 212 mg de colesterol, iar din acest motiv era exclus din diete. Ei, bine, nu trebuie evitat. Doar în gălbenuș găsim, spre exemplu, 21 de vitamine și minerale (A, B, E și H), iar 40% din el este, de fapt, proteină pură.
Deci, dacă ați evitat ouăle până acum, iată cinci motive pentru a le include din nou în meniu:
1. Ouăle sunt una dintre cele mai ieftine surse de proteine
Un ou de găină costă în jur de 50-70 de bani și oferă șase grame de proteine de înaltă calitate - ceea ce înseamnă că are toți aminoacizii pe care poți să îi obții din alimente, la fel ca și carnea. De asemenea, se crede că proteina din ou este cea mai „sățioasă" dintre toți nutrienții. Și, amintiți-vă că aproximativ jumătate din proteinele din ou se găsesc în gălbenuș, nu numai în albuș.
2. Potolesc senzația de foame
Un ou servit la micul dejun va amâna apariția senzației de foame mai mult decât o fac alimentele pe bază de cereale, arată mai multe studii citate de webmd.com.
Într-unul dintre ele, bărbații care au mâncat ouă dimineața erau mult mai mulțumiți, aveau niveluri mai scăzute de hormoni ai foamei și mâncau mai puțin la prânz (și, de fapt, toată ziua!) decât cei care consumaseră altceva la micul dejun.
3. Conțin nutrienți care îți protejează ochii
Ouăle sunt bogate în luteină, un pigment galben concentrat, care se găsește și în retină. Luteina ajută la protejarea ochilor de degenerarea maculară, cauza principală a pierderii vederii. De asemenea, protejează ochii și contra efectelor nocive date de „lumina albastră", de zi cu zi, care este emisă de smartphone-uri, tablete și computere. Deși cercetările privind lumina albastră sunt încă puține, sunt ipoteze că aceasta ar putea contribui la creșterea riscului de cancer, obezitate și boli oculare. Luteina din ou se găsește în gălbenuș - un alt motiv pentru a mânca oul întreg, nu doar albușul.
4. Nu favorizează înfundarea arterelor, așa cum se credea
Zeci de ani, ouăle au fost acuzate de „crime” pe care nu le-au comis - și anume, creșterea colesterolului și creșterea riscului de apariție a bolilor de inimă. Numeroase studii însă au arătat că, de fapt, colesterolul din anumite alimente, precum ouăle și crustaceele, nu e un pericol așa de mare cum se credea. De fapt, cea mai nouă versiune a Ghidului dietetic pentru americani a eliminat recomandarea de a limita colesterolul alimentar la 300 mg pe zi.
5. Te ajută să-ți păstrezi masa musculară
După vârsta de 30 de ani, oamenii încep să-și piardă masă musculară, cu până la cinci procente pe fiecare deceniu care trece! Pierderea aceasta vă poate face să vă simțiți slabi, vă reduce rezistența și, în cele din urmă, la vârstă înaintată, puteți suferi căderi debilitante. Exercițiile, în special cele de forță, vă va ajuta să păstrați o parte din mușchi l masă normală, dar și aportul de proteine e important. Ouăle conțin proteine de înaltă calitate care repară mușchii după exerciții și ajută la refacerea lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Femeia, arătată cu degetul în cuplurile infertile. Cifrele care scot la iveală adevărul: Doar o treime dintre cazuri
- Semnal de alarmă către părinți. Ce gest periculos au ajuns să facă tinerii la trecerea de pietoni
- Ce profesii onorabile ocupă mulți români în Norvegia. „Aici este o lipsă enormă. Toți norvegienii îi laudă”