Bendeac, întrebare de 100 de puncte pentru Cheloo: "Ce faci dacă...". S-a lăsat cu calcule matematice serioase!
Distracția de la filmările iUmor, care revine cu un nou sezon duminică, 13 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1, se vede și pe conturile de Tik Tok ale juraților și ale prezentatorilor, mai puțin când vine vorba de Cheloo.
Prinși de febra Tik Tok, jurații iUmor Delia și Mihai Bendeac profită de fiecare moment atunci când se întâlnesc pentru a produce un nou filmuleț. Iar dacă prezentatorii Șerban Copoț și Dan Badea intră în joc, singurul care s-a ținut departe a fost Cheloo. Intrigat, Mihai Bendeac a insistat totuși ca să vadă ce l-ar putea determina pe Cheloo să își deschidă un cont pe această rețea. ”Ce faci dacă vine cineva la tine cu o geantă plină cu bani, 3-4 milioane de euro, și îți zice: "Deschide-ți cont de Tik Tok pentru cinci ani și trebuie să dansezi, să faci ca toți ceilalți”, a întrebat actorul.
Pus în dilemă, inițial Cheloo a cântărit decizia, dar a găsit în scurt timp și o soluție. Dacă avem 5 ani… 5 ori 365 de zile, câte avem nevoie… asta înseamnă că muncim trei luni și apoi suntem în vacanță!”, a spus Cheloo.
iUmor sezonul 9
Începând din această toamnă, fiecare săptămână se va încheia cu o doză generoasă de umor excentric! Sezonul 9 iUmor va avea premiera duminică, 13 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1, iar Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii. Nimic nu îi poate pregăti însă pentru numerele spectaculoase, demne de cartea recordurilor, așa cum nici prezentatorul Șerban Copoț nu era pregătit să își vadă colegul, pe Dan Badea, lăcrimând la numerele de pe scena iUmor.
Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.
Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News