Data publicării:

Belina. Adrian Gâdea, fost preşedinte al CJ Teleorman, la DNA

Autor: Diana Popescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Adrian Gâdea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, s-a prezentat miercuri la DNA pentru a lua la cunoştinţă de finalizarea expertizei efectuată în dosarul "Belina". 

La ieşirea din sediul DNA, Adrian Gâdea a declarat că a primit expertiza în format electronic şi o va studia în perioada următoare. 

"O expertiză poate lămuri foarte multe lucruri, dar la acest moment, să spun în ce sens va lămuri aceste lucruri, atâta timp cât nu am apucat să studiez, nu vă pot spune (...) Consider că, din punct de vedere legal, din punct de vedere procedural, la vremea respectivă, ca preşedinte al Consiliului Judeţean, am făcut tot ceea ce era corect şi legal", a spus Adrian Gâdea. 

Răspunzând unor întrebări ale jurnaliştilor, Adrian Gâdea a făcut referiri la preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la premierul propus de PSD, Viorica Dăncilă, dar şi la "atmosfera din Teleorman". 

"Ieri s-a discutat în Comitetul Executiv. Domnul Dragnea este destul de bine, a fost ales de marea majoritate a membrilor PSD. Este un om care are susţinere în partid, în rândul membrilor, în rândul simpatizanţilor (...) Atmosfera în Teleorman este una în regulă. Sigur că mai sunt unii care încearcă să bage băţul prin gard, dar asta este altă discuţie (...) Doamna Dăncilă este o colegă cu foarte multă experienţă politică. Are experienţă şi pe zona cu Bruxelles şi asta va conta foarte mult. Este o colegă cu foarte mult bun-simţ şi o atitudine pozitivă şi sunt convins că va avea o foarte bună comunicare cu partidul. Eu vă asigur că va fi un premier în regulă", a declarat Adrian Gâdea.

Sevil Shhaideh, la DNA

Tot miercuri, la DNA a venit şi Mircea Dumitrescu, urmând să se prezinte şi fostul vicepremier Sevil Shhaideh. 

Adrian Gâdea, fost preşedinte al CJ Teleorman, a fost pus sub acuzare de DNA în iulie 2017, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, alături de Nela Dorica Iordan, fost inspector la Serviciul Financiar Contabilitate în cadrul CJ Teleorman şi Mircea Dumitrescu, la data faptei administrator public al judeţului Teleorman. 

Potrivit DNA, în luna ianuarie 2014, Adrian Gâdea, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, beneficiind de ajutorul lui Mircea Dumitrescu, nu ar fi îndeplinit acte prevăzute în dispoziţiile legislaţiei primare, fapt ce ar fi condus la încheierea cu o societate comercială şi o altă persoană a trei contracte de închiriere având ca obiect părţi din insula Belina şi braţul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafaţă totală de 80 ha). 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel