Data publicării:
UPDATE Belgia. Spaţiul aerian, închis. Probleme informatice
Spaţiul aerian belgian a fost închis din cauza unei probleme tehnice în cadrul Belgocontrol
UPDATE
Spaţiul aerian belgian a fost redeschis progresiv joi după-amiază, în jurul orei locale 18:00 (16:00 GMT), după ce cu aproximativ două ore mai devreme fusese închis din cauza unei probleme informatice care a împiedicat încărcarea planurilor de zbor în sistem, a anunţat autoritatea belgiană pentru controlul traficului aerian (Belgocontrol), citată de AFP. 'Operaţiunile se reiau gradual', a confirmat un purtător de cuvânt al Belgocontrol, adăugând că traficul aerian ar putea reveni complet la normal în jurul orei locale 20:00.
Știrea inițială
Belgia şi-a închis joi spaţiul aerian din cauza unei probleme informatice de încărcare a datelor referitoare la planurile de zbor, a anunţat autoritatea belgiană pentru controlul traficului aerian (Belgocontrol), potrivit AFP.
Avioanele nu pot survola teritoriul belgian începând cu puţin după ora locală 16:00 (14:00 GMT). Unele avioane sunt ţinute la sol, altele au fost nevoite să aterizeze, a explicat Alain Kniebs, purtător de cuvânt al Belgocontrol. Publicaţia belgiană Le Soir menţionează că procedura de securitate pentru astfel de cazuri se numeşte 'clear the sky' - toate avioanele sunt blocate la sol şi au interdicţie de a decola.
Reluarea zborurilor, greu de estimat
Deocamdată este imposibil de estimat cât timp această pană informatică va afecta zborurile în spaţiul aerian belgian. La aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem niciun avion nu a aterizat de la ora locală 16:17 (14:17 GMT); nu se cunoaşte deocamdată numărul pasagerilor blocaţi la sol. Ultimul avion a decolat de la Bruxelles la ora locală 16:11 (14:11 GMT), cu destinaţia Torino.
Belgocontrol a subliniat că nu există niciun pericol pentru securitatea traficului aerian, adaugă Le Soir.
Vezi și: Grevă Ryanair. Zboruri anulate în trei țări
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News