Belarus, teamă de lovitură ca în Armenia: "Să se gândească la consecințe"
Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko, a avertizat marţi opoziţia împotriva oricărei încercări de destabilizare a ţării, după ce protestele din Armenia au condus luni la demisia premierului Serzh Sargsyan, recent numit în această funcţie după două mandate prezidenţiale, informează agenţia EFE.
'Dumnezeu nu vrea ca ţării mele să i se întâmple ceva. Cei care provoacă incendiul sunt aceiaşi care vor trebui să-l şi stingă, împreună cu familiile lor. Aşadar, înainte să provoace isterie în societate şi să destabilizeze situaţia (...), să se gândească la consecinţe', a indicat Lukaşenko în discursul său despre starea naţiunii.
Aflat la putere de 24 de ani, Lukaşenko s-a referit în acest context la evenimentele din Armenia, unde fostul preşedinte Serzh Sargsyan a schimbat sistemul politic al ţării sale dintr-unul prezidenţial într-unul parlamentar, pentru a deveni premier după ce şi-a încheiat cele două mandate prezidenţiale permise de Constituţie.
'Dacă era necesară schimbarea Constituţiei, trebuia s-o facă onest (...) Trebuia să se adreseze poporului în mod deschis şi onest. De ce să schimbi bazele Statului şi să rupi ţara pentru a o adapta unei persoane ?', a adăugat Lukaşenko despre evenimentele din Armenia.
Nu se vrea schimbarea Constituției
În acest context el a exclus posibilitatea unei revizuiri a Constituţiei Belarusului în viitorul apropiat, dar a admis că ar putea într-o zi să accepte un referendum pentru cedarea unor prerogative ale şefului statului către executiv.
'O parte din atribuţiile preşedintelui ar putea fi transferate unor componente ale puterii executive. Dar dacă cineva îşi imaginează că vom crea o Constituţie (...) care să ofere pretexte pentru un Maidan (revoluţia ucraineană din 2014), să ştie că aşa ceva nu se va întâmpla atât timp cât eu voi fi preşedinte', a asigurat liderul de la Minsk, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News