Belarus anunță că exercițiile militare alături de Rusia vor continua. Un oficial rus ironizează spionajul din SUA și Marea Britanie
Autoritățile oficiale din Belarus anunță că exercițiile militare alături de Federația Rusă vor continua.
Belarus a anunţat duminică că exerciţiile militare comune cu Rusia desfăşurate pe teritoriul tău, care ar fi trebuit să se încheie duminică, vor continua din cauza agravării tensiunilor în Ucraina vecină, relatează AFP.
"Ţinând cont de intensificarea activităţii militare în apropierea frontierelor (...) şi de agravarea situaţiei în Donbas, preşedinţii din Belarus şi Rusia au decis să continue inspecţia forţelor", a anunţat duminică Ministerul belarus al Apărării pe contul său de Telegram, potrivit Agerpres.
Informațiile spionilor americani și britanici nu sunt de încredere
Evaluările spionilor americani şi britanici privind Ucraina nu sunt de încredere, întrucât au făcut atât de multe greşeli grave înainte de invazia Irakului condusă de SUA, a declarat, duminică, primul adjunct al reprezentantului Rusiei la NATO, relatează Reuters.
"Nu avem încredere în serviciile de informaţii americane şi britanice, ne-au dezamăgit pe noi, lumea întreagă, în multe ocazii, este suficient să amintesc de armele de distrugere în masă din Irak", a declarat Dmitri Polianski la canalul Sky.
Polianski a mai spus că nimeni nu ar trebui să-i spună Rusiei unde să desfăşoare exerciţii militare pe teritoriul său.
Casa Albă a reiterat sâmbătă că Rusia poate lansa oricând un atac asupra Ucrainei. Preşedintele american Joe Biden are pe agendă duminică să participe la o reuniune a Consiliului naţional de securitate privind criza din Ucraina - un eveniment rar-, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.
Preşedintele Biden a fost informat despre discuţiile de la Conferinţa de securitate de la Munchen dintre liderii occidentali cu privire la criza ucraineană, iar consilierii săi pentru securitate naţională "au reiterat că Rusia poate lansa un atac asupra Ucrainei în orice moment", a adăugat Psaki.
La rândul său, premierul britanic Boris Johnson a spus, într-un interviu pentru BBC, referindu-se la invazia rusă, că "toate semnele indică faptul că planul a început deja, într-un anumit sens", mai scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News