Belarus, acuzații la ONU: Țările occidentale încearcă să semene haos și anarhie
Belarus acuză statele occidentale că încearcă să semene „haos și anarhie”.
Ministrul belarus de Externe, Vladimir Makei, a acuzat sâmbătă țările occidentale că au încercat să semene „haos și anarhie” în fosta republică sovietică, care a fost zguduită de protestele după ce Lukașenko a ajuns iar președinte, transmite Reuters.
"Vedem încercări de a destabiliza situația din țară", a declarat el Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite într-un comunicat video. „Imixtiunea în afacerile noastre interne, sancțiunile și alte restricții asupra Belarusului vor avea efectul opus și sunt dăunătoare pentru absolut toată lumea.”, a adăugat Makei.
„Declarații pline de cinism au fost făcute de o serie de colegi occidentali despre presupusa lor îngrijorare pentru suveranitatea și bunăstarea bielorusă. De fapt, acestea nu sunt altceva decât încercări de a aduce haos și anarhie în țara noastră”, a declarat Makei Națiunilor Unite.
Peste 12.000 de persoane au fost arestate de când președintele Alexandr Lukașenko a fost declarat câștigător după alegerile din 9 august, pe care opoziția le-a denunțat drept falsificate. Se așteaptă ca Statele Unite, Marea Britanie și Canada să impună sancțiuni în curând asupra indivizilor din Belarus pentru ceea ce guvernele consideră a fi alegeri trucate și violență împotriva protestatarilor pașnici, au declarat surse pentru Reuters.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News