Data publicării:

Becali a câștigat procesul cu România la CEDO. Patronul FCSB cere Statului suma de 9 milioane de euro

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Agerpres
Agerpres

Gigi Becali a câștigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) procesul pe care l-a intentat în cazul schimbului de terenuri pe care l-a avut cu Ministerul Apărării Naţionale, în 1999.

În urmă cu mai bine de 10 ani, pe 20 mai 2013, Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru dare de mită în celebrul „Dosar Valiza”. În același dosar au mai fost condamnați cu suspendare la 2, respectiv un an, Teia Sponte și Victor Pițurcă, potrivit Antena Sport.

Ulterior, patronul FCSB s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strsbourg, unde a avut câștig de cauză. Acum, Becali cere Statului Român suma de 9 milioane de euro.

„Astăzi am primit o veste pe care o aştept de 10 ani. O veste de mare bucurie, de mare fericire pentru mine! Fetele mele, 18 ani, şi Teodora, şi Alexandra… nu am fost acasă. Şi mult a suferit familia mea şi mama mea pentru ce am fost batjocorit şi condamnat!

A venit vestea astăzi de la CEDO… condamnă România pentru un proces neechitabil lui Becali George. Adică a fost condamnat pentru o faptă care nu era incriminată. Sunt prea fericit, trăiesc o bucurie a sufletului.

Pentru 800.000 mi-au luat 3 milioane de euro! Trebuie să îmi dea, dacă a luat de 3 ori atunci trebuie să dea de 3 ori… adică să dea 9 milioane de euro. Şi plus daunele pe care le voi cere eu pentru celelalte vătămări care mi s-au întâmplat. Nu banii sunt problema, ci mulţumirea sufletească!

Nu mai am răutate, poate aşa a făcut Dumnezeu acum! De ce? Dacă era acum câţiva ani poate făceam tam-tam mare. Dar totuşi oamenii care au făcut asta trebuie să fie spus numele lor. Nu ştiu dacă fac păcat, dar trebuie să spun numele lor.

Eu acum în faţa voastră, cu slavă, cu bucurie… aştept al treilea nepot acum! Vezi cum face Dumnezeu? Vezi cum face?”, a spus Becali într-o conferință de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel