Data actualizării:
Data publicării:

Beatrice Rancea, pusă sub control judiciar. Ce ACUZAȚII i se aduc. CONFLICT la Opera din Iași

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Directoarea Operei din Iaşi, Beatrice Rancea, a fost pusă sub control judiciar.

Vezi și: Beatrice Rancea, AUDIATĂ la DIICOT. Percheziții la Opera din Iași și în locuințele angajaților - UPDATE

Beatrice Rancea, managerul Operei Naţionale Române din Iaşi, cercetată penal într-un dosar privind nereguli financiare la Operă cu un prejudiciu de 5 milioane de lei, a fost pusă sub control judiciar, potrivit reprezentanţilor DIICOT, citează Agerpres.

În acest dosar, procurorii au luat aceeaşi măsură şi faţă de alte 10 persoane.

Luni dimineaţă, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat 26 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Iaşi într-un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals şi constituire de grup infracţional organizat, în legătură cu mai multe nereguli la Opera Naţională Română din Iaşi.

După percheziţii, Beatrice Rancea a fost ridicată de poliţişti şi dusă la sediul DIICOT Iaşi pentru audieri.

Conflict între angajații Operei și Beatrice Rancea

Percheziţiile au loc în contextul în care la Opera Naţională Română din Iaşi există de mai multă vreme un conflict între o parte dintre angajaţi şi managerul instituţiei, Beatrice Rancea, motiv pentru care s-au făcut mai multe plângeri penale de ambele părţi şi au fost deschise şi acţiuni în judecată.

Procurorii susţin că, începând cu anul 2014, s-a constituit şi a acţionat în Iaşi şi Bucureşti un grup infracţional organizat condus de către Beatrice Rancea, actual manager al Operei Naţionale Române din Iaşi şi fost director al Operei din Bucureşti.

Membrii grupului au obţinut sume mari de bani provenind din subvenţii şi alocări de la bugetul de stat, în speţă de la bugetul Ministerului Culturii.

Acuzații de delapidare. Ce spune Poliția Română



Acţiunile membrilor grupului vizau delapidarea, în diferite moduri, a subvenţiilor acordate de Ministerul Culturii pentru promovarea sistemului cultural prin intermediul Operei Naţionale Bucureşti şi a Operei Naţionale Române Iaşi.

Investigaţia procurorilor a scos în evidenţă faptul că activitatea infracţională a grupării a acoperit, pe de o parte, întreaga gamă a achiziţiilor, iar pe de altă parte a vizat şi cheltuielile cu colaboratorii şi chiriile.

Scopul ar fi fost delapidarea sumelor de bani, prin manopere frauduloase, pentru satisfacerea intereselor proprii ale membrilor grupului şi ale colaboratorilor acestora.

"Astfel, ar fi fost conceput un sistem menit să crească nivelul de trai al membrilor grupului, într-un mod discreţionar în realizarea actului managerial, dar şi prin scurgerile ilegale de bani, fără consultarea departamentelor specializate, de achiziţie publică sau de contabilitate, prin încheierea de contracte comerciale, civile şi de cesiune de drepturi de autor, fără respectarea prevederilor legale, în beneficiul membrilor grupului şi al partenerilor acestora, delapidând în acest mod patrimoniul unităţii administrate", spune Poliţia Română. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel