Baza militară de la Mihail Kogălniceanu ar putea provoca nervozitate Turciei. Cristian Diaconescu: Îi generezi vulnerabilitate / video
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a fost invitat la emisiunea „Ce se întâmplă?”, de pe DC News, DC News TV și DefenseRomânia, unde a vorbit despre impactul bazei militare de la Mihail Kogălniceanu asupra relațiilor internaționale și posibilele implicații pentru securitatea NATO și colaborarea cu Turcia.
Răzvan Dumitrescu a discutat despre construirea bazei militare la Kogălniceanu, care ar putea fi cea mai mare din Europa, și despre zvonurile privind mutarea echipamentelor militare din alte baze europene, cum ar fi Incirlik (Turcia). Cristian Diaconescu a menționat că Turcia, ca parte a Alianței NATO, joacă un rol crucial în securitatea Mării Negre, și mutarea echipamentelor ar putea genera nervozitate în această regiune.
„Se spune că se construiește cea mai mare bază militară din Europa, la Kogălniceanu, și au apărut tot soiul de zvonuri. Pusă față în față cu coridorul militar NATO, care pleacă din porturile grecești, ajunge în porturile bulgărești și se termină în portul Constanța. Încearcă să se mute din Turcia? Adică, mă gândesc că acest coridor ocolește Bosforul. Prin Bosfor nu poți să treci fără acordul Turciei. Deci, practic, coridorul ăsta e o alternativă la Bosfor, chiar dacă e mai complicată, e o alternativă.
Dacă e cea mai mare bază din Europa, înseamnă că aduci echipament în baza asta din alte baze din Europa. Desființezi alte baze. De unde aduci, din Incirlik sau din altă parte?”, a întrebat Răzvan Dumitrescu.
„Este mai mare decât cea de la Ramstein, care era cea mai mare, inclusiv comandamentele americane privind Orientul Mijlociu erau la Ramstein. Într-adevăr 100.000 de oameni și familiile lor. Este un oraș, practic.
Întrebarea este cât se poate de corectă. Astăzi se păstrează același răspuns de ani de zile, și anume: nu confirmăm și nu infirmăm ideea că, la un moment dat, de la Incirlik s-ar putea deplasa ce se poate deplasa de acolo.
Din Europa nu ai cum să aduci pentru că resursa e cum știți foarte bine, dar s-ar putea să existe o nervozitate destul de serioasă a Turciei pentru că, în egală măsură, în Alianța Nord Atlantică, chiar dacă nu se spune foarte deschis public, Turcia este baza poziționării de securitate a NATO în Marea Neagră. Deci îi generezi o vulnerabilitate.”, a spus Cristian Diaconescu.
Cristian Diaconescu: Jocul e foarte complex și extrem de sensibil
Întrebat dacă mutarea echipamentelor militare la Kogălniceanu ar putea fi parte dintr-o strategie pe termen lung sau doar o negociere, Cristian Diaconescu a explicat că situația este complexă și sensibilă.
„Se gândește cineva pe termen mediu sau lung să o mute aici? Sau e un fel de negociere, un joc? Voi ați făcut notă discordantă, la un moment dat, pe chestiuni esențiale. Poate începem o negociere forțând lucrurile practic, în teren.”, a spus Răzvan Dumitrescu.
„Eram la un moment dat la o întâlnire și un fost ministru de externe turc explica inclusiv colegilor americani: „Priviți ce vecinătate are Turcia. Vă dați seama că fără un parteneriat cu noi, toată această vecinătate vine peste voi.” Și a primit un răspuns din partea câtorva ofițeri de rând înalt americani: „Priviți ce vecinătate aveți în Turcia, dacă nu aveți un parteneriat cu noi, ia ghiciți peste cine vin ăștia primii.”
De aia am dat acest exemplu, tocmai pentru a înțelege că jocul e foarte complex și extrem de sensibil.”, a spus Cristian Diaconescu.
Răzvan Dumitrescu: Nu s-a mai pomenit așa ceva până acum
Răzvan Dumitrescu a subliniat că Turcia blochează cooperarea între Israel și NATO, iar ministrul de externe israelian cere expulzarea Turciei din alianță, un lucru fără precedent. Cristian Diaconescu a adăugat că, deși Israelul este considerat informal parte a lumii occidentale, majoritatea contribuțiilor NATO, inclusiv politice și militare, vin din state non-UE precum Statele Unite, Turcia și Norvegia.
„În situația asta, Turcia blochează cooperarea Israel-NATO. Pe de altă parte, ministrul de externe israelian cere expulzarea Turciei din NATO. Nu s-a mai pomenit așa ceva până acum.", a spus Răzvan Dumitrescu.
„Nu. Israelul este perceput, informal, ca fiind parte din lumea occidentală, din lumea liberă, fapt care presupune și garanții de securitate. Pe de altă parte, în NATO, peste 70% din contribuție, mă refer nu numai la politică, ci și militară, este asigurată de state non-UE: Statele Unite, Turcia și Norvegia.”, a spus Cristian Diaconescu la emisiunea „Ce se întâmplă?”, de pe DC News, DC News TV și DefenseRomânia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News