Data publicării:

Baykar investeşte 100 de milioane de dolari în Ucraina. Unul din proiecte, o fabrică de drone: "Producţia va fi reciproc avantajoasă"

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Compania turcă Baykar investeşte 100 de milioane de dolari în trei proiecte pe teritoriul Ucrainei.

Alegeri prezidentiale 2024

Şeful Baykar, Haluk Bayraktar, a declarat, la Formul Industriilor de Apărare de la Kiev, că una dintre investiţii vizează o fabrică de producţie de drone, a cărei construcţie a început deja. Acesta a adăugat că intenţionează să finalizeze construcţia fabricii în aproximativ un an şi jumătate, scrie Rdaor, citând Agenţia de presă RBC.

Directorul general al Baykar a mai afirmat că "producţia va fi ecologică şi, de asemenea, reciproc avantajoasă, deoarece Ucraina are tehnologii unice pentru producerea de motoare, iar Turcia are drone pe care sunt instalate aceste motoare".

"Ne confruntăm şi cu unele provocări - lanţul de aprovizionare, căutarea şi dezvoltarea capitalului uman, ca urmare a impactului războiului şi a mediului de reglementare, în special acele reguli care vor sprijini aceste investiţii" - a explicat şeful companiei turce.

"Suntem aici pentru a vă sprijini cât mai mult posibil"

Bayraktar a menţionat că războiul care se desfăşoară în Ucraina a devenit un război al vehiculelor aeriene fără pilot şi Kievul are un anumit avantaj în aceste confruntări, în special datorită utilizării diferitelor tipuri de dispozitive.

"Nu suntem aici pentru a ne maximiza veniturile sau profiturile. Suntem aici pentru a vă sprijini cât mai mult posibil. Vă respectăm lupta pentru libertate şi independenţă, pentru a vă păstra suveranitatea" - a menţionat Bayraktar.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel