Bătrână păgubită cu 10.000 de lei prin metoda ACCIDENTUL
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Bani
Bani
Polițiștii le recomandă cetățenilor să nu dea curs solicitărilor primite telefonic sau personal de a oferi sume de bani unor persoane necunoscute sub pretextul că o rudă apropiată ar fi fost implicată într-un accident rutier grav și ar avea nevoie de bani fie pentru rezolvarea situației juridice, fie pentru intervenții medicale de urgență. 

O femeie în vârstă de 77 de ani, din localitatea Rășinari, județul Sibiu, a fost înșelată cu suma de 10.000 de lei. Femeia a fost apelată la ora 02:00 pe telefonul fix de către un bărbat care s-a dat drept procuror și care i-a spus femeii că fiica acesteia ar fi provocat un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită, iar pentru rezolvarea „situației" are nevoie de 15.000 de lei.

Ulterior, femeia a fost contactată cu număr privat pe telefonul mobil, bărbatul de la capătul liniei informând-o că își va trimite „consilierul" la domiciliul acesteia pentru a ridica banii.

Sub imperiul emoțiilor puternice generate de cele aflate, femeia s-a întâlnit cu o persoană necunoscută de sex masculin și i-a înmânat suma de 10.000 de lei. În jurul orei 03:30, când a înțeles că a fost victima unei înșelăciuni, femeia a sesizat polițiștii, relatând cele petrecute.

În cauză, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea identificării persoanelor implicate și aplicării măsurilor legale în consecință.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel