Data publicării:

Bashar al-Assad regretă incidentul cu Turcia

Autor: Filip Razvan | Categorie: Arhiva
WhatsApp
bashar-al-assad
bashar-al-assad

Președintele sirian Bashar al-Assad a declarat într-un interviu acordat unui cotidian din Turcia că regretă incidentul din 22 iunie, când forțele siriene au doborât un avion de luptă turc, relatează AFP. Acesta susține de asemenea că aparatul zbura într-un spaţiu folosit în trecut de avioanele israeliene."Avionul zbura pe un culoar aerian folosit de trei ori în trecut de aviaţia israeliană", a spus Assad, exprimându-și totodată regretul față de intensificarea tensiunilor dintre Siria și Turcia. Președintele sirian a negat totuși acuzațiile potrivit cărora armata siriană a doborât în mod intenţionat avionul F-4 turc. "O ţară aflată în război acţionează întotdeauna în acest fel. Acest avion zbura la o altitudine foarte mică şi a fost doborât de apărarea antiaeriană, care a crezut că este un avion israelian (...). Militarul din cadrul apărării antiaeriene nu dispunea de radar, deci nu putea să ştie cărei ţări aparţinea (avionul)", a continuat al-Assad, care a prezentat cu această ocazie condoleanțe familiilor celor doi piloți din avion.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel