Băsescu: Ziua Culturii Naţionale ne aminteşte că România are un capital însemnat de utilizat
Preşedintele Traian Băsescu precizează, într-un mesaj transmis sâmbătă, că sărbătorirea Zilei Culturii Naţionale, în 15 ianuarie, aminteşte că Românie are un capital însemnat pe care îl poate utiliza în afirmarea valorilor sale.
În mesajul dat publicităţii de Administraţia prezidenţială, şeful statului menţionează că, în acest an, pentru prima oară, România sărbătoreşte la 15 ianuarie "Ziua Culturii Naţionale", sub auspiciile unui moment consacrat din istoria culturii noastre: comemorarea poetului Mihai Eminescu, de la a cărui naştere se împlinesc 161 de ani.
"Mihai Eminescu, «omul deplin al culturii române», aşa cum ni-l înfăţişează Constantin Noica, rămâne un reper incontestabil pentru reuşita de a îmbina efortul de recuperare a tradiţiei cu necesara deschidere spre modernitate", adaugă Traian Băsescu, citat de Mediafax
El mai arată că Ziua Culturii Naţionale aminteşte că avem un capital însemnat pe care România îl poate utiliza în afirmarea valorilor sale.
"Cultura şi educaţia clădesc deopotrivă o naţiune puternică şi demnă. Avem o datorie comună faţă de cultura română, faţă de valorile care ne-au format şi pe care trebuie să le transmitem generaţiilor viitoare. Astăzi, mai mult ca oricând, în diversitatea culturii europene, România trebuie să pună în valoare creaţia marilor săi clasici, a tuturor celor care au contribuit şi continuă să contribuie la expresia identităţii poporului român", se mai arată în mesaj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News