Băsescu, ultimul Consiliu European. Ce semnalează Udrea
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Traian Băsescu va participa la ultimul său Consiliu European în calitate de Preşedinte al României.

VEZI ȘI: Reacția lui CIUTACU, după anunțul șoc făcut de Badea privitor la Antena 3

Elena Udrea a comentat acest subiect semnalând câteva lucruri importante cu privire la cele 50 de întâlniri ale Consiliului European la care a participat Traian Băsescu.

"Traian Băsescu participă la ultimul său Consiliu European în calitate de Preşedinte al României.
În cele aproape 50 de întâlniri ale Consiliului European la care a participat, Preşedintele Băsescu a reprezentat România cu succes la cel mai înalt nivel, apărând cu determinare şi pricepere interesele naţionale şi făcând ca ţara noastră să fie respectată la nivel internaţional.

Printre multele Consilii Europene, merită amintit cel din 2007 prin care s-a obţinut acordul pe Tratatul de la Lisabona, dar şi cel din 2010 când s-a aprobat înfiinţarea unui organism european pentru combaterea efectelor crizei economice", a spus Elena Udrea.

Preşedintele Traian Băsescu va participa, timp de două zile, la Consiliul European, fiind ultima reuniune la care va fi prezent în calitate de şef al statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel