Băsescu se laudă peste hotare cu Justiția: 7 miniștri și 18 parlamentari condamnați
Preşedintele Traian Băsescu a arătat vineri, la Berlin, că instituţiile statului român luptă fără menajamente împotriva corupţiei, precizând că şapte miniştri şi 18 parlamentari au fost deja condamnaţi definitiv.
Într-o conferinţă de presă cu jurnaliştii acreditaţi la Bundestag, șeful statului a declarat, citat de antena3.ro:
"În momentul de faţă, în România au fost condamnaţi definitiv şapte miniştri. De asemenea, au fost definitiv condamnaţi 18 membri ai Parlamentului. În acelaşi timp, deja au condamnări într-o primă instanţă alţi cinci miniştri şi alţi circa 20 de parlamentari. Deci instituţiile statului român nu se mai joacă cu politicienii corupţi.
Această perioadă, în care s-a reuşit izolarea justiţiei de influenţa politică, a făcut ca judecătorii şi procurorii din România să nu mai aibă complexe faţă de oamenii politici, ceea ce este un bun câştigat şi cred că aceste acţiuni ale instanţelor româneşti îi vor convinge, dacă nu din educaţie, măcar de frică, pe politicieni că vremea în care administrau avuţia naţională, prin natura funcţiilor pe care le aveau, de multe ori în folosul lor este o vreme trecută în România.
Sigur, mai avem de făcut destule lucruri în acest domeniu, în primul rând educarea populaţiei, dar am convingerea că România este pe un drum bun".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News