Data publicării:

Băsescu: Să informăm Bruxelles-ul că nu putem da gaze Moldovei iarna aceasta

Autor: florin, Florin Pupăză | Categorie: Politica
WhatsApp
moment-important-relatiile-romano-moldovene
moment-important-relatiile-romano-moldovene

Traian Băsescu îl atacă pe Victor Ponta, chiar de ziua lui. Aflat în vizită la gazoductul Iași-Ungheni, președintele a declarat că începerea lucrărilor și finalizarea lucrărilor în timpul prevăzut în contract este o problemă extrem de importantă care vizează prestigiul României.

"Conectarea e vitală atât pentru Republica Moldova, cât și pentru noi. Aici nu avem voie să mințim, pentru că de asta depinde reputația României. Poți să faci spectacole de sunet și lumină la Roșia Montană că e între noi, însă aici (gazoductul Iași-Ungheni—n.r.) nu e turism. E vorba de geopolitică. La Bruxelles se știe că a început lucrarea", a spus șeful statului, potrivit Agerpres.

Termenul vehiculat de Ponta, ireal

El și-a exprimat neîncrederea în ceea ce privește finalizarea lucrărilor până în luna decembrie, așa cum a dat asigurări constructorul în timpul vizitei efectuate de premierul Victor Ponta. Traian Băsescu i-a cerut șefului de șantier să îi telefoneze atunci când lucrările la gazoductul Iași-Ungheni vor începe real.

"Poate ar trebui să informăm Bruxelles-ul că nu putem să oferim gaze naturale pentru Republica Moldova în această iarnă", a spus președintele Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel