"Cum să comentez altfel decât conform rezoluţiei CNADTCU, că nu sunt specialist. Deci, dacă ei spun că nu a plagiat şi dacă ai plagiat 20 de pagini e în regulă, înseamnă că aşa o fi", a afirmat Băsescu, într-o conferinţă de presă.
Consiliul general al CNATDCU a decis joi să nu propună retragerea titlului de doctor în cazul procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Potrivit vicepreşedintelui CNATDCU, Mircea Bob, decizia a fost luată cu 35 de voturi pentru şi o abţinere.
Comisia de lucru a constatat că teza expertizată prezintă "reluarea unor pasaje din documente fără a le cita conform uzajului" academic, a explicat Bob, scrie Agerpres.
"Aceste împrumuturi neautorizate pot constitui fapte de plagiat, falsificare sau plagiat parazitist. Pasajele care pot cădea sub calificarea legală română de plagiat reprezintă circa 20 de pagini din 444 de pagini, ceea ce reprezintă aproape 4% din teză. Se constată o culpă în construcţia demonstraţiei tezei, însă circumstanţele specifice trebuie luate în cauză pentru a determina sancţiunea. Proporţia reţinută afectează în concluzie o mică parte a tezei", a declarat Mircea Bob.
El a precizat că nu este vorba despre însuşirea operei altei persoane.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă