Data publicării:
Băsescu nu scapă. AMENDĂ: 6000 de lei
Traian Băsescu a fost amendat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Membrii CNCD au decis că Traian Băsescu trebuie amendat pentru afirmaţiile catalogate de trei ONG-uri drept „discriminatorii şi incitatoare la ură".
„Afirmaţia domnului Traian Băsescu: Uite, cred că şi aici, s-a dovedit o dată în plus că bunătatea şi toleranţa românilor până la urmă ajung să le aducă prejudicii, Pentru că, în mod artificial, i-am numit romi prin 1991 (..). Acuma tot ce vedeţi aici să ştiţi că se petrece şi in străinătate, iar acolo se vorbeşte despre români. Această minoritate a făcut o imagine deplorabilă poporului român. Este timpul să o spunem şi, până la urmă, să renunţăm şi la această fantasmagorică denumire de romi. Ei sunt ţigani. Asta este etnia despre care vorbim. Şi aşa trebuie să o numim! Grupările de ţigani trebuie sa înţeleagă că nu pot fi tolerate cu modul lor de viaţă. Ori se înscriu în civilizaţia poporului român, ori, dacă nu, o să se ciocnească mereu de poliţie şi jandarmerie. România trebuie să rămână o ţară în care instituţiile statului controlează tot teritoriul. Or, ei, oricât ar ameninţa, trebuie să înţeleagă că nu va face nici Politia, nici Jandarmeria un pas înapoi si dacă vreodată va fi nevoie, nici Armata! Este bine să ştim un lucru. Nu toţi ţiganii sunt de această categorie. Spre exemplu, ţiganii căldărari, care ştiu meserie, cei cu pălăriile. care sunt respectabili, nu fură, îşi ţin familiile, au creat sate ale lor, trăiesc la fel ca românii, sunt absolut respectabili! Dar este şi această categorie, care provine din rândul celor nomazi, care nu este capabilă de integrare, care a rămas tot cu staborul să se judece sau să-si tranşeze lucrurile intre ei, si nu prin procurori si judecători. Şi care acum s-a retras acasă, pentru că s-a introdus izolarea în toată Europa. Şi daca ar mai fi in Europa, ar fi pe străzi numai ei cu carabinierii, poliţiştii si jandarmii, şi nu le-ar plăcea, că le-ar aplica un tratament mai rău decât cel pe care-l primesc de la jandarmii noştri! reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. S-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 6.000 lei faţă de Traian Băsescu. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi)", se arată într-un comunicat al CNCD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News