Băsescu laudă, președintele PE condamnă măsurile de austeritate
Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat, sâmbătă, pentru cotidianul belgian L'Echo, faptul că țările Uniunii Europene au mers mult prea departe cu politica de austeritate. Președintele României, Traian Băsescu, a lăudat, vineri, în conferință de presă, tăierile bugetare aplicate în 2010 de Guvernul Boc, numindu-le ”singura soluție”.
”La nivel naţional, s-a mers mult prea departe în politica de austeritate. Argumentul potrivit căruia o dată cu reducerea cheltuielilor publice revine încrederea investitorilor este total fals”, spune socialistul, într-un moment când disputa austeritate versus relansare se acutizează, pe fondul recesiunii şi şomajului în masă din Europa, scrie Agerpres.
Schulz spune că ”nicio economie națională nu se poate redresa fără o relansare economică prin investiții strategice”.
Președintele PE nu o acuză pe Angela Merkel pentru că militează pentru austeritate, ”în condițiile în care sunt 26 de lideri în jurul mesei” de la Consiliul European.
Europa, într-o stare ”lamentabilă”
Martin Schulz îi înțelege, în contextul alegerilor europene din 2014, pe cei dezamăgiți pentru că, într-adevăr, UE ”se află într-o stare lamentabilă”.
”Astăzi, cetăţenii /europeni/ se află într-o stare de scepticism firesc: există ineficienţa UE, lipsa de transparenţă în decizii, o troică /de creditori/ ce impune anumite măsuri ţărilor”, a precizat preşedintele PE, lansând o dezbatere în legătură cu ”responsabilitatea democratică” a Băncii Centrale Europene şi a Fondului Monetar Internaţional.
Martin Schulz a evitat să spună dacă va participa la alegerile pentru președinția Comisiei Europene.
Președintele Traian Băsescu declara vineri că, dacă ar fi nevoie, ar repeta împreună cu guvernul Boc măsurile de austeritate din 2010. ”Eu am vrut doar să justific acțiunea politică și economică declanșată pe 5 mai. Nu, șase mai 2010, pardon. Și să-mi asum, să reconfirm faptul că sunt convins că România a adoptat cea mai bună soluție de revenire în parametrii macroeconomici, care nu este dependent de FMI, pentru a-și plăti salariil”, spunea șeful statului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News