Băsescu: Iohannis știe socotelile. Mandatul, dat liberalilor
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, spune că şeful statului "ştie să facă socotelile", în contextul în care Guvernul a fost demis prin moţiune de cenzură, şi ar trebui să dea mandatul liberalilor.
"PSD-ALDE merg în faţa preşedintelui infinit mai şubrezi decât au fost la instalarea Guvernului Grindeanu după alegeri. Deci, merg foarte şubrezi şi Iohannis cu certitudine ştie să facă socotelile. A luat notă că moţiunea a trecut la limită prin prezenţa a 15 minoritari şi ştie că nu mai are în faţă acea forţă de vot parlamentar pe care a avut-o la desemnarea lui Grindeanu", a declarat Traian Băsescu, miercuri seara, la B1.
Liderul PMP afirmă că acum PSD şi ALDE ar trebui să treacă în Opoziţie şi actuala Opoziţie, în frunte cu liberalii, ar trebui să formeze noul guvern.
Întrebat cine e în stare acum să formeze majoritatea în Parlament, Traian Băsescu a răspuns: "Opoziţia. Mandatul trebuie dat partidului următor, ca număr de voturi, liberalilor, şi ei să încerce să adune o majoritate. Deci, după părerea mea, preşedintele Iohannis are obligaţia să facă lucrul acesta, pentru că nu are niciun fel de garanţie că, peste trei luni, pe hachiţele lui Dragnea, nu vom repeta situaţia în care ne-am aflat acum. Oamenii aceştia sunt inapţi pentru guvernare".
Traian Băsescu a precizat că până acum nu a discutat cu liderul liberalilor, Ludovic Orban, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News