Băsescu îi sugerează lui Igaş demiterea celor care i-au propus spre decorare pe cei doi ofiţeri eliberaţi din funcţie
Preşedintele Traian Băsescu i-a sugerat ministrului de Interne, Traian Igaş, să îi demită pe cei care i-au propus spre decorare doi dintre ofiţerii găsiţi vinovaţi pentru nereguli la angajări în Jandarmerie şi i-a cerut explicaţii privind procedurile care preced astfel de propuneri.
„Dacă puteţi face ceva cu cei care mi-au fost propuşi spre decorare. Cum au fost propuşi? Nu există un circuit? La ce să stăm cu toată lumea acolo?“, l-a întrebat Băsescu pe Igaş, în şedinţa de miercuri a Guvernului, transmite Mediafax.
Doi dintre ofiţerii găsiţi vinovaţi de Corpul de Control al Ministerului Administraţiei şi Internelor în contextul unor nereguli la angajarea în Jandarmerie au fost decoraţi de şeful statului, la sfârşitul anului trecut.
Ministrul Internelor, Traian Igaş, l-a eliberat din funcţia de directorul general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI pe Adrian Pătraşcu, după ce Corpul de Control al Ministrului de Interne a găsit nereguli în legătură cu modul în care Jandarmeria a deblocat trei posturi de ofiţer şi a organizat, în octombrie 2010, concursul pentru ocuparea acestora.
De asemenea, în acest caz, prim-adjunctul şefului Jandarmeriei Române, generalul de brigadă Gheorghe Nicolaie Rugină, va fi cercetat de Consiliul de Judecată al MAI.
Citeşte şi:
Ministrul Igaş sesizează Parchetul pentru unele angajări ilegale în Jandarmerie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News