Data publicării:

Băsescu, emoții pentru Mișcarea Populară. Ce a decis CCR

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Curtea Constituțională a amânat, miercuri, pentru data de 5 februarie, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul Legii de modificare şi completare a Ordonanţei Guvernului cu privire la asociaţii şi fundaţii.

Este vorba de sesizări de la Traian Băsescu, PDL și PP-DD, printre care una care vizează desființarea posturilor vacante din administrația publică.

1. Sesizarea de neconstituţionalitate privind Hotărârea Parlamentului referitoare la preluarea atribuţiilor funcţiei de Avocat al Poporului de către unul dintre adjuncţii instituţiei - Ecaterina Teodorescu - Respinsă cu majoritate de voturi ca neîntemeiată.

2. Sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul Legii de modificare şi completare a Ordonanţei Guvernului cu privire la asociaţii şi fundaţii. Actul normativ prevede, printre altele, interzicerea utilizării în denumirea asociației sau fundației a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorități sau instituții publice, iar asociațiile sau fundațiile care cad sub incidența acestei prevederi trebuie să-și schimbe denumirea în termen de doi ani Amânată pentru data de 5 feburarie.

 3. Sesizarea PDL şi PP-DD privind neconstituţionalitatea Legii de aprobare a OUG pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice, din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului ori a ministerelor. - Respinsă cu majoritate de voturi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel