Băsescu: Elenei Udrea îi stă bine pe tocuri
Sâmbătă, Traian Băsescu a spus că îi place cum îi stă Elenei Udrea pe tocuri.
Protestul faţă de introducerea accizei suplimentare la combustibil, organizat de Partidul Mişcarea Populară, s-a desfăşurat, sâmbătă, în Capitală, la miting fiind aproximativ 8.000 de participanţi. În fruntea coloanei de manifestanţi s-au aflat lideri ai PMP, între care Eugen Tomac, Elena Udrea, Cristian Preda, aceştia ţinând un banner cu inscripţia "Ponta vă arde cu pompa".
Declarația președintelui țării vine după ce Elena Udrea a zis că renunță la tocuri dacă Victor Ponta va renunța la acciză. De asemenea, acesta a zis și câteva cuvinte despre PMP.
"Vreau ca acest partid să înțeleagă că procesul de modernizare a statului trebuie să continue. Cei din partid mi-au făcut o surpriză plăcută și m-a impresionat fiecare lider care a vorbit. Am fost tentat să mă duc și eu pe scenă. Mi-ar fi plăcut să mai fiu într-un miting politic, dar m-am bucur mult că a apărut o nouă generație de politicieni suficient de matură - cei mai mulți au peste 40 de ani - știu cât de cât ce înseamnă politica. Sper ca asta să fie moștenirea politică pe care o las: un partid care să lucreze pentru țară, pentru continuarea procesului de modernizare a statului. Nu am crezut că un partid atât de tânăr poate să aducă 10.000 de oameni pe stradă, la un miting. Este impresionant. Înseamnă că acest partid în blugi spune ceva românilor. Farmecul partidului este că vin foarte mulți tineri și sunt convins că ei îi vor apăra pe pensionari", a zis Traian Băsescu la România TV.
Întrebat de un reporter cum comentează afirmația Elenei Udrea prin care spunea că renunță la tocuri dacă renunță și Victor Ponta la acciză, șeful statului a adăugat: "Am auzit și eu ce a zis, dar că este mai ușor să renunțe Victor Ponta la acciză decât Elena Udrea la tocuri. Deși... dacă a promis, cred că o va face. Cred că îi stă bine pe tocuri".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News