Băsescu, după întâlnirea cu FMI: Obiectivele au fost atinse, mai puţin arieratele societăţilor de stat
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
băsescu
băsescu

Şeful statului a declarat, după întâlnirea cu delegaţia FMI, CE şi BM, că singurul obiectiv nerealizat al Guvernului în raport cu angajamentele faţă de organismele financiare se referă la arieratele societăţilor de stat, care s-au stabilizat în trimestrul II, dar nu au început încă să fie diminuate.

"FMI, Uniunea Europeană şi Banca Mondială au constatat rezultatele privind ţintele cantitative şi agenda reformelor structurale şi constatarea este că toate obiectivele pentru această a doua revizuire a acordului în curs au fost atinse, mai puţin arieratele la întreprinderile de stat, care s-au stabilizat în trimestrul doi, dar nu au început încă să fie diminuate", a spus Traian Băsescu.

Şeful statului a precizat că arieratele societăţilor de stat constituie o prioritate în acţiunea guvernamentală.

"Prioritare în acţiunea guvernamentală rămân societăţile de stat din punct de vedere al pierderilor pe care le înregistrează şi al arieratelor. Aşa cum v-am spus, trimestrul doi marchează o stopare, cel puţin aparentă, a creşterii arieratelor", a menţionat Traian Băsescu.

El a mai spus că societăţile de stat vor fi în continuare în atenţia Guvernului şi că "toate cele peste 100 de societăţi care până acum erau mult prea autonome", deşi erau de stat, raportează lunar situaţia la Ministerul de Finanţe pentru a putea fi monitorizate.

"Îmbucurător este că s-au întreprins paşii necesari, conform acordului cu cele trei instituţii, în vederea pregătirii concursurilor pentru management, privat sau românesc sau străin şi, de asemenea, au început la unele dintre societăţi chiar procese de restructurare în avans faţă de programul stabilit", a mai afirmat şeful statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel