Băsescu: Dosarele privind "Casa din Mihăileanu" şi "Flota", închise
Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, duminică, că, din câte ştie, nu are niciun dosar penal, dosarele "Casa din Mihăileanu" şi "Flota" fiind închise, el apreciind că atacurile pe această temă reprezintă minciuni ale "puşcăriabililor".
"Deci despre ce dosare este vorba? Este una din miciunile puşcăriabiliolr, pentru că am văzut şi cine a făcut afirmaţiile - exact oameni cu dosare penale", a declarat Băsescu, la Realitatea TV, când a fost întrebat despre atacurile USL la adresa sa care implică faptul că ar avea dosare penale.
Băsescu a precizat că din câte ştie nu are niciun dosar penal.
"Din câte ştiu eu nu am nicun dosar penal. Reclamaţii penale am avut. Am avut 500 când eram primar general", a spus Băsescu.
El a menţionat că dosarul "casa din Mihăileanu" a fost închis pentru că apartamentul a fost dobândit legal.
"Acel dosar a fost închis, pentru că am dobândit apartamentul - nu e vilă, e un apartament - l-am dobândit legal după ce primisem notificarea să părăsesc apartamentul din Mareşal Prezan", a spus Băsescu.
El a arătat că şi dosarul "Flota a fost închis".
"Povestea cu Flota o ştiţi. Au fost 111 sau 109 inculpaţi. A exsita un procuror al Departamentului Naţional Anticorupţie, Amăriei, care a refuzat să semneze rechizitoriul . Dosarul este închis, oamenii sunt nevinovaţi", a spus Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News