Data publicării:

Băsescu declarat apt pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
traian-basescu_biografie
traian-basescu_biografie

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar anunţă că, în urma examenelor clinice pluridisciplinare, a analizelor de laborator şi a examenelor paraclinice imagistice, comisia medicală a constatat că Traian Băsescu "este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu"."În urma examenelor clinice pluridisciplinare, a analizelor de laborator şi a examenelor paraclinice imagistice (examen radiologic, ecografie, imagistică prin rezonanţă magnetică, tomografie computerizată), Comisia medicală a constatat că Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, este APT din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu", se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila". Conform sursei citate, "Traian Băsescu nu suferă în momentul de faţă de nicio afecţiune care să îi pună în pericol starea fizică, psihică sau viaţa şi care să îl împiedice să exercite mandatul de preşedinte al României".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel