Data publicării:

Băsescu contestă legea ANI la CC

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Președintele Traian Băsescu a trimis legea ANI la Curtea Constituțională. Șeful statului nu a făcut un secret din faptul că e nemulțumit de felul în care Senatul a adoptat noua variantă a legii ANI și chiar l-a acuzat pe senatorul UDMR Gyorgy Frunda că a votat împotriva intereselor țării când s-a pronunțat aspra actului normativ. Și pentru că era obligat să promulge legea, care a fost o dată retrimisă în Parlament, Băsescu a găsit soluția salvatoare: potrivit dispoziţiilor articolului 77 din Constituţia României, înainte de promulgare, preşedintele poate solicita verificarea constituţionalităţii legii.

Șeful statului a trimis preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, în conformitate cu prevederile articolului 146 litera a) din Constituţia României şi al articolului 15 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, se arată într-un comunicat al președinției.

Băsescu contesta modul în care membrii Senatului au respins înființarea comisiilor de control a averilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel