Data publicării:

Băsescu cere partidelor o decizie privind CSM în această sesiune parlamentară

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
TRAIAN BASESCU - PARLAMENT
TRAIAN BASESCU - PARLAMENT

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, marţi, o scrisoare partidelor reprezentate în Senat şi preşedintelui acestei Camere, Mircea Geoană, prin care solicită luarea unei decizii, în cursul acestei sesiuni parlamentare, în ceea ce priveşte Consiliul Superior al Magistraturii.

În scrisoare, Băsescu invocă "importanţa deosebită" pe care o are Consiliul Superior al Magistraturii în remedierea problemelor legate de progresele ce trebuie înregistrate de către România în privinţa Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi aminteşte că, la începutul lunii ianuarie 2011, mandatul actualilor membri ai Consiliului expiră, iar modul de alegere a unor reprezentanţi ai magistraţilor în noul Consiliu Superior al Magistraturii este contestat sau chiar invalidat de unele instanţe judecătoreşti, susţin surse parlamentare.

Preşedintele Băsescu solicită luarea unei decizii de către Senat, în cursul acestei sesiuni parlamentare, în ceea ce priveşte Consiliul Superior al Magistraturii, informează Mediafax

Senatorii nu au reuşit, miercuri, să îi valideze pe cei unsprezece judecători aleşi să facă parte din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), după ce dezbaterile în contradictoriu dacă aceştia să fie votaţi in corpore sau fiecare în parte s-au prelungit peste programul de lucru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel