Data publicării:

Băsescu: Am arătat preşedintelui Barroso implicaţiile întârzierilor în decizii pentru România

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
basescu si barroso
basescu si barroso

Preşedintele Traian Băsescu i-a prezentat la Bruxelles, preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, implicaţiile pentru România ale întârzierilor în decizii privind situaţia din Grecia şi din zona euro, la sfârşitul discuţiilor şeful statului menţionând totodată că a subliniat şi nevoia ca la Consiliul European de miercuri să se ia decizii în acest sens.

"În discuţiile cu preşedintele Barroso am subliniat nevoia ca mâine să se ia decizii. Sigur, nu ne putem substitui statelor din zona euro. Am discutat şi am arătat domnului preşedinte Barroso implicaţiile întârzierilor în decizii pentru România. (...) Respectăm efortul uriaş pe care îl fac statele contributoare, dar avem nevoie de decizie rapidă şi cred că avem nevoie mai mult ca oricând de integrare economică care să ne îndrepte către crearea unei Europe unite", a declarat şeful statului, la finalul întrevederii cu preşedintele Comisiei Europene, informează Agerpres.

Traian Băsescu a reiterat faptul că CDS-ul României a crescut în ultima perioadă ca un efect al "contaminării" regiunii în urma situaţiei din Grecia şi din zona eruo.

Preşedintele Băsescu a punctat că i-a vorbit lui Barroso despre îngrijorarea Bucureştiului cu privire la necesitatea menţinerii expunerii băncilor europene pe piaţa bancară din România în urma procesului de recapitalizare.

"Am avut o întâlnire extrem de necesară pentru mine şi pentru România cu domnul preşedinte Barroso. Am făcut o analiză împreună legat de modalităţile în care putem accelera absorbţia fondurilor europene şi vreau să mulţumesc Comisiei Europene atât pentru ghidul pe care ni l-a pus la dispoziţie, cât şi pentru asistenţa tehnică ce ne va fi asigurată în perioada următoare", a spus Băsescu.

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, a declarat că planurile privind restabilirea încrederii în sectorul bancar din Uniunea Europeană nu trebuie să afecteze fluxul de credite din România

"Discutăm cu miniştrii de finanţe să oferim garanţii că toate autorităţile naţionale de supraveghere bancară lucrează împreună şi sub coordonarea Autorităţii bancare europene. Autorităţile naţionale de supraveghere vor juca un rol critic în acest proces, de a asigura că băncile-mamă din zona euro vor continua să ofere sprijin de capital pentru filialele lor din România în caz de nevoie, aşa cum s-a stabilit la ultima întâlnire a Iniţiativei de la Viena privind România din martie 2011", a spus Barroso la sfârşitul întâlnirii cu şeful statului român.

Jose Manuel Barroso a mai declarat că, Comisia Europeană reiterează sprijinul pentru aderarea la spaţiul Schengen a României, care a îndeplinit toate criteriile tehnice necesare.

Am reafirmat sprijinul nostru pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Considerăm că a România a îndeplinit toate criteriile necesare pentru aderare şi intrarea sa în spaţiul Schengen este o chestiune de corectitudine. De aceea vreau să transmit poporului român că CE susţine obiectivul ţării dumneavostră de a intra în spaţiul de liberă circulaţie şi că va face tot posibilul în continuare pentru depăşirea impasului actual, cauzat de existenţa unor obstacole politice în două state membre (Olanda şi Finlanda - n.red.), a spus Barroso.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel