Preşedintele Băsescu a vorbit pentru prima oară, cu ocazia discursului de miercuri din Parlament, despre potenţialul economic al exploatării gazelor de şist din România, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, declarând că şeful statului a fost vizitat anterior de reprezentanţii Chevron.
"În opinia mea, în momentul de faţă, sunt foarte multe interese, nu spun ale politicului sau ale Guvernului, Doamne fereşte, dar se manifestă interese ca România să devină tot mai dependentă energetic. Eu vă cer să priviţi cu maximă responsabilitate nevoia României de a-şi creşte consistent capacitatea de a produce energie atât nucleară, energie din Marea Neagră, cât şi energie din gaze de şist, dacă într-adevăr avem resurse", a spus preşedintele, în discursul susţinut, miercuri dimineaţă, în faţa Parlamentului, scrie Mediafax.
Aceasta a fost prima menţiune publică a şefului statului despre exploatarea gazelor de şist. Declaraţia a fost făcută după ce, potrivit ministrului Mediului, Laszlo Borbely, Băsescu a fost vizitat de reprezentanţii grupului petrolier american Chevron, liderul mondial în exploatarea gazelor de şist.
Borbely a declarat că reprezentanţii companiei americane Chevron, lider în exploatarea gazelor de şist, l-au vizitat pe şeful statului pentru a discuta despre potenţialul energetic al acestei resurse.
"Am avut o întâlnire cu cei de la Chevron, pentru că au fost şi la preşedinte, au fost şi la prim-ministru şi au fost şi aici", a declarat Borbely , întrebat cum comentează menţiunea din discursul preşedintelui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SUA și Coreea de Sud blochează transporturile de petrol din Coreea de Nord. Cooperare ilegală cu Rusia, suspectată
- Musaca de post, rețeta simplă. Cine a zis că fără carne n-are gust?
- Horoscop 27 martie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care trebuie să facă schimbări la serviciu. Șefii te vor privi cu alți ochi
- Ruptura dintre Harry și William, tot mai adâncă. Condiția Ducelui de Sussex pentru a veni de Paște în Marea Britanie
- Modificare majoră în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu (AFM): Am învățat de anul trecut / video
- Cele mai vândute telefoane din lume. Samsung nu este nici măcar în top 10
- Șoferii, constrânși fizic să reducă viteza. Titi Aur, despre măsura care îi deranjează pe teribiliști: Forțată, dar necesară! / video
- Mircea Coșea analizează ”războiul șefilor de la guvern cu șefii BNR”: Trebuie să ne speriem!
- Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu, AFM: Buget record! Actele necesare
- Noi reguli în aeroporturile din România, din 31 martie. Poliția de Frontieră explică ce se schimbă odată cu intrarea în Schengen aerian