Băsescu a avansat la gradul de general ofițeri din Armată și Poliție
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretele privind avansarea în grad a unui număr de 26 de ofiţeri în retragere, veterani de război, a 10 ofiţeri activi din MApN și 11 ofiţeri ai MAI.
Astfel, au fost avansaţi la gradul de general locotenent cu două stele, în retragere, generalii-maior cu două stele veterani de război Victor Goanţă şi Constantin Mihăescu.
La gradul de general maior cu două stele în retragere au fost avansaţi următorii ofiţeri veterani de război: generalul de flotilă aeriană cu o stea Ion Dobran, generalii de brigadă cu o stea Constantin Ispas, Octavian Leru, Sever-Andreiu Mureşian, Ioan Pop de Popa, Gheorghe Răbăcel, Dumitru Roman, Neculai Staicu, Romu-Dumitru Vasilache, Mircea-Toma Vlaicu.
În gradul de general de brigadă cu o stea, în retragere, au fost înaintaţi următorii ofiţeri veterani de război cu grad de colonel: Ioan Birişiu, Petre Costea, Vasile Damian, Ion Dănilă, Oleg Dombrovscky, Traian Jugureanu, Constantin Mărăcine, Constantin Mancaş, Geratimusz Morar, Stan Niţu, Gheorghe Prăjinaru, Ion Şoldea, Marin Ştefănescu.
De asemenea, comandorului în retragere, veteran de război, Ioan Popescu, i-a fost acordat gradul de flotilă aeriană, iar comandorului în retragere, veteran de război, Mircea Caragea, i-a fost acordat gradul de contraamiral de flotilă cu o stea.
La gradul de general de brigadă cu o stea au fost avansaţi următorii ofiţeri cu gradul de colonei activi în MApN: Ghiţă Bârsan, Dan Cavaleru, Marius Harabagiu, Mihai Şomordolea, Adrian Ţonea, Mircea Vladu, Cătălin Băhneanu. Comadoriii Cătălin Băhneanu şi Gabriel-Florin Moisescu au fost înaintaţi la gradul de general de flotilă aeriană cu o stea, iar comandorii Verghil Chiţac şi Sorin Learschi la gradul de contraamiral de flotilă cu o stea.
Colonelului MAI Gheorghe Pop i-a fost acordat gradul de general de brigadă cu o stea.
Chestorul principal de poliţie Terente Merce a fost înaintat în gradul profesional de chestor-şef de poliţie.
La gradul profesional de chestor de poliţie au fost înaintaţi şi comisarii-şefi de poliţie Ioan Aron, Marin Făgăraş, Tudor Grindean, Radu-Sandu Moldovan, Gelu-Marin Oltean, Alexandru-Florea Oprea, Valentin Pescari, Ioan Scripniciuc şi Gheorghe Sima, precizează comunicatul Preşedinţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News