Data actualizării:
Data publicării:

Băsescu, despre intrarea la guvernare. ”Avem probleme majore cu USR”

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp

Traian Băsescu susține că atât PMP, cât și PNL-ul ar avea ”probleme majore” cu USR-ul. Mai mult, fostul președinte nu vede posibilă o alianță și interesul liberalilor de a-i aduce la guvernare. 

Traian Băsescu a reacționat în direct la România TV după ce jurnalistul Ion Cristoiu a susținut că PMP ar putea face parte din viitorul Guvern. Întrebat dacă există deja negocieri în acest sens, fostul președinte a precizat: 

”Nu există niciun fel de negociere, dar în politică nimic nu poate fi exclus. Eu cred însă că liberalii, dacă au o susținere consistentă în Parlament, vor prefera să meargă singuri în guvernarea în care să se instaleze pentru patru ani la sfârșitul anului 2020. Deci nu văd o nevoie de a aduce la guvernare PMP-ul și USR-ul. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că și noi și liberalii avem probleme majore cu abordările USR-ului în plan european, prin participarea lor la această grupare inventată de domnul președinte Macron, care devine tot mai penibilă prin abordările la nivel european de genul NATO nu mai contează, hai să facem o armată europeană care să ce... Acestea sunt oarecum argumente care mă fac să cred că nu poate funcționa o alianță între partide care, deși se revendică a fi de dreapta, toate, USR este un partid neomarxist cu o doctrină extrem de slab definită. Deci nu prea văd o alianță”, a susținut Traian Băsescu la România TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel