Data publicării:
Dan Barna, luat cu asalt pe stradă: De ce să votăm?
Invitat în studioul DC News, unul dintre liderii Alianţei 2020 USR - PLUS şi preşedintele USR, Dan Barna, a vorbit despre speranţele pe care le are alianţa la aceste alegeri europarlamentare, dar şi despre motivele pentru care alegătorii ar trebui să pună ştampila pe formaţiunea politică din care face parte şi nu pe PNL.
Liderul USR a vorbit despre un moment recent, în care a fost luat cu asalt pe stradă de câţiva tineri şi întrebat de motivele pentru care Alianţa 2020 ar trebui votată.
"O să vă povestesc ceva ce mi s-a întâmplat de curând şi mi-a dat cumva speranţe. Eram la universitate, ieşeam de la un interviu, şi au venit la mine patru tinere, cred că aveau 19-20 de ani, şi mi-au spus. Asta mi s-a părut o chestiune remarcabilă, pentru că nu ştiau despre noi foarte multe. Le-am povestit, le-am explicat că suntem partidul care a făcut opoziţie, că suntem o alianţă care promovează oameni noi şi care promovează o Românie pro europeană, dar faptul că tinere de 20 de ani aveau mesajulmi-a dat speranţe"
Întrebat de jurnalistul DC News Val Vîlcu de ce votul ar trebui îndreptat către Alianţa 2020 şi nu către liberali, liderul USR a amintit de alianţele făcute în trecut de PNL cu PSD.
"DIferenţa este una simplă. De 30 de ani avem o clasă politică care s-a rotit în diverse combinaţii, şi-a schimbat diverse branduri. USL este o amintire pe care încă o găsim în parlamentul României din când în când, inclusiv în acesta, dar alianţa USR - PLUS promovează oameni cu studii reale, diplome reale, cariere reale şi consistente, care s-au implicat în politică nu din dorinţa de a deveni politicieni, ci pentru că aşa nu se mai poate. Este exact mesajul pe care îl găsim în stradă", a mai spus Dan Barna.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News