"Păcat că timp de un an România a avut o agendă total diferită de agenda reală a cetăţenilor sau de agenda europeană din care noi facem parte. Timp de un an, Guvernul şi Parlamentul României nu au făcut altceva decât să funcţioneze precum o casă de avocatură şi de mentenanţă a lui Liviu Dragnea. Noi ne-am ocupat de probleme individuale penale ale unor lideri", a susţinut Dan Barna.
În opinia sa, în acest răstimp trebuiau luate în discuţie probleme legate de poziţionarea României faţă de nucleul central franco-german din Europa, care ar trebui să fie poziţia ţării noastre faţă de migraţie, de următoarele politici europene.
"Dacă nu am fi avut persoane cu probleme penale în conducerea statului, am fi discutat despre aceste teme, despre Europa, despre politici sociale, dezvoltare economică şi nu despre ceea ce s-a întâmplat", a liderul USR.
Preşedintele USR a participat sâmbătă la conferinţa cu tema "Viitorul Europei este viitorul României: Primul pas spre Sibiu 2019", organizată de USR Timiş, în cadrul căreia a fost lansată Platforma EUSR, "o structură prin care toate resursele umane de la nivelul Bruxellesului sunt invitate să susţină poziţiile, iniţiativele din România, coroborate şi alineate cu ceea ce se întâmplă în Europa". Dan Barna a precizat că dezbaterea este prima din cadrul partidului prin care USR încearcă să aducă pe agenda publică naţională şi decizia legată de viitorul Europei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video